duminică, 17 aprilie 2011

Cărți poștale de la începutul sec. XX
”Doamne, cum știi tu, miluiește-ne pe toți”
Nu cred să existe o altă sărbătoare creștinească mai înălțătoare, mai curată și mai purificatoare ca cea a Paștelui, a zilei Înviereii. Toți, cel puțin odată în viață, trăim, mai ales cu sufletul, momentul Învierii, momentul când Dumnezeu ne invită ca să judecăm singuri viața noastră și să vedem ce este adevărat și ce este fals în ea. Aceste momente de împărtășanie prin cuvântul lui Dumnezeu, trăite în prejma Învierii sau în altă vreme a anului, revarsă asupra sufletului nostru o energie dumnezeească, care curăță și odinește.
Îmi vine în minte o întâmplare legată de ziua Învierii, care, mult mai târziu, peste ani, m-a făcut să înțeleg că Cuvântul, care este și unul din numele luyi Hristos, pe lângă funcția de informare o mai posedă și pe cea de împărtășanie, de trăire spirituală.
În satul copilăriei mele aveam o vecină btrână, care trăia sărmana singură și care ne vizita cu diferite ocazii. Într-un an, de Paști, ea a venit pe la noi și văzându-mă prin ogradă m-a întrebat: ”Unde-i tat-tu?” I-am răspuns iute fără ezitare: ”Tata nu-i acasă, s-a dus la... Dar ce-ați vrut?” Bătrânica mi-a răspuns: ”Vroiam să-i spun ”Hristos a înviat!” Atunci eu, naivul, iarăș fără un pic de ezitare, i-am spus: ”Păi, tata știe.” Vecina noastră m-a privit cu un surâs misterios și s-a îndreptat îngândurată spre casa ei.
Desigur, atunci, în naivitatea mea copilărească, nu puteam să înțeleg că aceste cuvinte pentru dânsa nu mai erau o informație, ci o trăire. Oamenii simpli mai ușor ajung la această trăire. Biata bătrânică, care de povara anilor nu mai putea ajunge la biserica de peste deal din Iordanești, venise de fapt la tata, ca prin această rostire, să se împărtășească. Erau cuvinte pe care sufletul ei le trăia deja. Despre astfel de oameni se spune că îl au pe Dumnezeu în inimă. Atunci vezi într-adevăr prin inimă, altfel spus ți se deschid cerurile din inimă... Dar, pentru aceasta, trebuie ca inima să se curețe de toate lucrurile care au ajuns cu știință sau fără știință  aici, în cămara în care trebuie să ardă candela credinței.
Cu ziare îngălbenite de vreme în mâini încerc să descopăr aspirațiile premărgătorilor noștri, căile de purificare sufletească pe care călcau ei acum mai bine de o sută de ani în urmă.
            ”Îmlinindu-se scripturile a înviat Fiul lui Dumnezeu a treia zi din morți, călcând moartea prin moarte și dăruind omenimei viață nouă, bazată pe evanghelia mântuirii.
Omenimea cuprinsă de robia minții și inimei, căzută în întunericul neștiinței și nesimțirei adevăratului Dumnezeu, a înțeles cuvântul mântuitor și din ceata modestă a învățăceilor lui Christos a răsărit lumii lumina cea adevărată.
 Noi, fiii acestui pământ sânt al istoriei românești, concrescuți cu biserica noastră, voim să ne păstrăm și desvoltăm nealterați i8ndividualitatea noastră națională. Suntem datori să persistăm pre lângă acest drept drept al nostru și nici o considerantă nu ne poate împiedica, căci este vorba de esistența noastră națională în patria noastră, legată de noi prin sângele străbunilor noștri. N-avem voie să dăm pradă nimănui patrimoniul primit de la părinți, ca să-i predăm fiilor noștri neștirbit și nepătat. Blestemul fiilor noștri ne va ajunge în mormânt, dacă prin păcatele noastre vom desmoșteni pe urmașii noștri.
            Dar nu ne va ajunge acest blestem, căci vom ști a ne face datoria. Mai trăiește un suflet în noi, mnai avem o inimă pentru cauza dreaptă a poporului nostru, sângele încă n-a secat în vinile noastre și nu vom lăsa pradă pierzării avutul nostru sânt.
            Suntem un popor conștient, viu trăiește în noi amintirea gloriei părinților noștri și suntem datori a fi vrednici de moștenirea aceasta, care ne impune chiemarea a fi sentinelă neadormită a civizilizaținei, ordinei și bunăstării.
            Credem în scrisul poporului nostru și această credință ne va da putere a pătimi pentru dreptate, iar Fiul lui Dumnezeu ne-a învățat, că prin suferințe ajungem la o viașă nouă, la învierea națională.
Aceasta este solia noastră!
            Întruniți în jurul altarului Domnului vom aduce prinos de mulțămită și cântec de laudă lui Dumnezeu”
 (Gazeta ”Patria”, 18/30 aprilie 1899)

”Christos a înviat! Să ne silim a învia și noi în sufletele noastre!
            Apăsați de griji suntem, cuprinși de necayuri suntem, durerile noastre fără număr sunt! Români bucovineni și creștini, veniți să ne închinăm sfintei Învieri a lui Christos! Plină de mângâiere și învățătură e Învierea lui Christos mai mult decât orice altă sărbătoare. Veniți, din Învierea lui Christos să luminăm mintea noastră, să mângâiem mâhnitele noastre inimi, să sorbim curaj pentru amara noastră luptă!
Să nu ne dăm robiți de poftele trupești! Nu în saturarea trupului fie credința noastră, ci în dumnezeiasca pildă a lui Christos!
Ziua Învierii din anul acesta ne-a aflat înecați în două feluri de păcate: păcatul vânzării de neam și păcatul fricii de luptă și suferință pentru binele nostru obștesc. Isus Christos prin prin Învierea Sa din morți pildă ne-a lăsat, cum avem amuri păcatului și întunericului și cum avem a învia binelui nostru obștesc, adevărului și dreptății. Să înviem deci zilnic între noi , să ne îndatinăm a iubi adevărul și a prețui dreptatea! Morți să fim păcatului vânzării de neam pentru măriri și fleacuri deșarte!
            Cutremurați-vă cei doriți de dorul după măriri și ranguri. Înviați din păcat la îndreptare! Nu mai fiți robi ai deșărtăciunii!
            Români bucovineni ”Christos a înviat!” Să înviem și noi în sufletele noastre din întunericul nepăsării și vânzării de neam la iubirea binelui obștesc, la luptă și suferință pentru binele nostru obștesc! Să învie gloria noastră îngropată, să învie dreptatea noastră cea ucisă!
            Iată ce urează ”Deșteptarea” cititorilor săi de ziua Învierii!”
(Gazeta ”Deșteptarea”, 1/14 aprilie 1901)

            ”Christos a înviat! Ziua Învierii să ne curețe simțirile, ca să înțelegem sublimele adevăruri ale religiei noastre străbune și ale legilor naturii. Să nu desnădăjduin, ci din contra, veniți cu toți, câți vă numiți români, să bem băutură nouă, nu din piatra stearpă a nepăsării, ci din izvorul nesecat al muncei pentru prosperarea noastră națională. Deci veniți să bem băutura nouă a învățăturilor de mântuire națională, căci astăzi serbăm omorârea nepăsării și a egoismului, sfărâmarea pietrelor iadului și începutul unei vieți vrednice de numele neamului nostru.
            Ridicați ochii voștri, conducătorilor firești ai poporului, spre Golgota suferințelor Mântuitorului lumii și înțelegeți, că fără sacrificii mari și curate nime nu ajunge la un nume vrednic de amintit în viață și aspirațiunile unui neam întreg numai prin sacrificii mari se pot realiza.
Dușmăniile, discordia, ura și toate celelalte rele, cari ne-au sfâșiat până acuma dispărute sunt pentru toate timpurile și astăzi în ziua Învierii unul pe altul să ne îmbrățoșăm și să jurăm că de acuma înainte vom repara totul ce s-a omis în trecut și a edifica din nou viitorul fericit al neamului. Cu această hotărâre în suflet să ne întâmpinăm frățește, conform obiceiului frumos practicat la biserica noastră străbună cu fermecătorul salut ”Christos a înviat!”
(Gazeta ”Patria”, 11 aprilie 1909)