sâmbătă, 9 iulie 2011

Construcţia interbelică din Cernăuţi
Fără îndoială că mediul arhitectonic, atât cel urban cât şi cel rural, are o influienţă considerabilă asupra dezvoltării psihice a locuitorilor respectivelor aşezări omeneşti. În cazurile când în arhitectura construcţiilor găsim şi sufletul omului, atunci putem vorbi de o influenţă reciprocă. Iar în cazurile când arhitectura clădirilor reflectă şi simţul de frumos al locuitorilor ce populează acest spaţiu, când acest simţ este dezvoltat de-a lungul veacurilor conform tradiţiilor locale, când există o armonie dintre decoraţie şi funcţionalitate, când construcţia este integrată perfect peisajului natural, atunci putem vorbi şi de o permanenţă culturală, de o civilizaţie autentică. Oraşul Cernăuţi, prin multe aşezăminte valoroase din punct de vedere estetic, serveşte un bun exemplu în acest sens.
În timpul stăpânirii austriece, şi mai ales în a doua jumătate a secolului XIX – primul deceniu al sec. XX, la Cernăuţi se construiesc clădiri valoroase, adevărate puncte de reper arhitectonice, cum ar fi lăcaşele de cult Catedrala ortodoxă aşa numita biserică moldovenească, Templul evreiesc, Biserica armeană, Biserica iezuiţilor precum şi edificiile publice Reşedinţa mitropolitană, numită în volumul omagial „Cernăuţi” din 1899 „una din clădirile cele mai frumoase din Austria”, Palatul justiţiei, Palatul guvernamental, Teatrul, Casa de economii, Casa naţională germană etc.
În această perioadă în arhitectura oraşului predominau stilurile tradiţionale epocii, precum şi cele moderniste, care, fapt neobişnuit, se dezvoltă mult mai reuşit la periferia imperiului. Fenomenul se poate lămuri prin aceea că în capitală aveau influenţă arhitecţii conservatori, formaţi la şcoala clasicismului, pe când arhitecţii mai tineri, aderenţi ai modernismului, puteau să-ţi realizeze ideile la periferie, unde tot ce era nou se primea cu mare entuziasm.
Acest avânt în construcţie este întrerupt de primul râzboi mondial, iar o stagnare în domeniu va continua şi în primii ani de după război, când societatea va fi încătuşată într-o instabilitate politică şi economică. Ce-i drept, noua putere, instalată aici, creează chiar în primii ani, mai ales pentru particulari, condiţii favorabile de construire.
Astfel, pe lângă primăria oraşului se înfiinţează un nou serviciu tehnic, care se ocupă în exclusivitate cu problemele legate de construcţia obiectivelor noi. Aici sunt concentrate forţele mai multor ingineri constructori şi arhitecţi. La fel, pe lângă Mitropolie, ca una din cele mai bogate şi influente instituţii din ţinut, care s-a ocupat şi de construcţia capitală în oraş, se creează un birou de arhitectură. Datorită activităţii acestor servicii astăzi avem fericita posibilitate să ne folosim de documentele ce se referă aproape la toate construcţiile efectuate în anii interbelici, documante ce cuprind planuri, scheme, rapoarte, devize, statistici financiare etc.
Pe baza legilor existente s-a elaborat şi un nou „Regulament referitor la întocmirea documentară a construcţiilor de clădiri în Cernăuţi”.
Paşii întreprinşi în această direcţie au avut un efect imediat. Semnificativ în acest context este „Tabloul comparativ asupra caselor existente în Cernăuţi în anii 1914-1926”, alcătuit în 1927 de dl Bolocan, prefectul poliţiei din localitate. Dacă în 1914 oraşul Cernăuţi, împreună cu suburbiile Roşa, Clocucica, Mănăstirişte, Caliceanca şi Horecea, avea un număr de 8296 case, atunci la finele lui 1926 dispunea de 9922 case, adică o creştere de 1636. Pentru centrul oraşului situaţia se prezenta în felul următor: la 1914 existau 4150 case, iar la finele lui 1926 oraşul dispunea 5097 case , adică o creştere de 947 case. Ce-i drept, în primii 2-3 ani postbelici se construiesc, în primul rând, case simple, şoproane, depozite, beciuri, adică strictul necesar pentru viaţa de toate zilele. Treptat capătă amploare construirea de case particulare şi vile. Anume în această perioadă se construiesc o bună parte din parcele cuprinse de actualele străzi Sadova, Fedkovici, Frunze, Mareşalul Jukovşi Ceapaev.
Un alt aspect al construcţiei din această perioadă consta în reconstruirea clădirilor existente prin adăugiri de noi etaje, prin lărgirea spaţiului locativ, prin refacerea unde este posibil a aspectului exterior. Fenomenul se lămureşte prin aceea, că centrul oraşului, fiind deja format în epociile precedente din clădiri cu cel mult 2-3 etaje, nu mai putea satisface cerinţele vremii şi arhitecţii vin uneori cu idei ingenioase şi adaugă etaje la casele existente chiar în imediata apropiere de Piaţa Centrală. Exemplu semnificativ în acest sens ne poate sluji casa de locuit de pe actuala str. Holovna, Nr. 39, colţ cu str. Şeptiţki unde s-a adăugat încă un etaj, îmbunătăţindu-i astfel aspectul arhitectonic precum şi caracteristicile funcţionale. La fel s-a întâplat şi cu actualul hotel „Kiev”, care, la 1876-1877, pe vremea când Ciprian Porumbescu organiza aici seratele festive ale Societăţii „Junimea”, avea cu totul o altă înfăţişare. În urma schimbărilor suferite prin adăugirea unui etaj şi reconstruirea acoperişului fostul hotel „Kronprinz” capătă aspectul de astăzi.
Se construiesc un şir de case de locuit pe terenurile rămase virane între clădirile de pe actualele străzi Holovna, Rusă, Kobyleanska, Universităţii, Zankoveţka, Hmelnişki etc. Totodată apar cartiere noi, construite în întregime în această perioadă, cum ar fi cele din apropierea străzilor Şevcenko, Kobyliţa, Bohomoleţ, Universităţii etc.
În ce priveşte specificul stilurilor folosite în arhitectură se observă o continuitate a tendinţelor moderniste, începute încă la începutul secolului XX. Totodată, un loc imortant îl ocupă treptat casele construite în stilul constructivismului şi funcţionalismului, tendinţe la modă în acea perioadă pentru arhitectura oraşelor europene, spre deosebire de arhitectura sovietică, care nu le-a acceptat, numai cu mici excepţii şi sub alte forme, socotindu-le imperialiste şi decadente. S-au schimbat cardinal punctele de vedere asupra proiectării interne, precum şi a aspectului exterior al construcţiilor, ce vine în concordanţă cu spiritul noii epoci. Alături de edificiile ridicate în stilul modernist al constructivismului, cu formele lui simple şi laconice (Palatul Cultural, Căminul de ucenici, Casa asigurărilor sociale, Palatul Telefoanelor etc.), apar şi construcţii cu elemente din arhitectura naţională cum ar fi foişorul tradiţional românesc, împletiturile sculpturale, rozetele, elementele vegetale în sculptura decorativă exterioară (casele de locuit de pe str. Holovna, Hruşevski, Gagarin, Koţiubinski etc.) sau mulţimea de vile construite în stilul naţional brâncovenesc, specifice şi pentru Bucureştiul interbelic. În arhitectura Căminului Preoţilor de pe lângă fosta reşedinţă mitropolitană, precum şi în cea a Palatului Grănicerilor (actuala str. Suvorov) se pot descoperi multe elemente comune cu renumitul palat de la Mogoşoaia, construit la 1702.
Din investigaţiile făcute de noi se observă că în primul deceniu de după război construesc mai mult particularii pentru folosinţa proprie şi numai parţial proprietarii de case cu scopul de a le vinde chiriaşilor. În schimb anilor ‘30 le revine, cu mici excepţii, întreaga construcţie de stat şi departamentală a edificiilor administrative şi publice. Ca exemple menţionăm aici Palatul Cultural, Facultatea de Litere şi Filosofie, Policlinica din str. L. Ukrainka, Palatul Grănicerilor, Căminul preoţilor, Liceul Comercial de Băieţi, Casa Asigurărilor Sociale, Căminul de ucenici, Palatul Telefoanelor, Banca Agricolă ş. a.
O pagină însemnată a fost înscrisă şi în construcţia aşezămintelor de cult, care compoziţional s-au bazat pe tradiţiile naţionale moldoveneşti şi munteneşti, pe succesele în construcţie a vremurilor mai vechi, îmbinate reuşit cu noile rezolvări ale construcţiei moderne. Dintre cele patru biserici ce s-au construit în oraş între 1936-1939 se evidenţiază în mod deosebit biserica Sf. Nicolai, care a fost construită de arhitectul Virgil Ionescu după modelul bisericii episcopale Sf. Nicolai de la Curtea de Argeş (1512-1518). Celelalte biserici Sf. Petru şi Pavel din Mănăstirişte (str. Storojineţului, 45), Sf Treime din Colocucica (str. Zolocivska, 76) şi Înălţarea Sf. Duh de la Horecea Urbană (str. Rusă, 235) l-au avut ca autor pe acelaş V. Ionescu, deaceea se resimt puternic elementele arhitectonice comune tuturor cum ar fi sistemul moldovenesc de susţinere a bolţilor, pridvorurile exterioare deschise, torsadelor cu aspectul unei funii răsucite, brâielor ş. a.
Catapetezmele acestor 4 biserici, precum şi pentru aceea de la Vama, care se construia simultan cu cele din Cernăuţi, au fost executate din lemn de stejar de calitate superioară de cunoscutul sculptor bucureştean Grigore Dumitrescu. În sculptura catapetezmelor s-au folosit motive din vechile biserici ortodoxe româneşti, precum şi ale stemelor provinciilor noastre istorice.
Icoanele catapetezmii bisericii Sf. Nicolai, în total 57 de bucăţi, au fost executate de pictorul Paul Molda la Bucureşti şi în oraşul Giurgiu, unde artistul picta în acea vreme şi biserica Eroilor. Icoanele au fost executate pe panouri de lemn după ce în prealabil au fost prelucrate cu materiale speciale spre a nu fi atacate de cari şi umezeală. Pentru pictură s-au folosit cele mai bune vopsele de toate nuanţele coloristice, iar fondul sfinţilor a fost aurit cu aur veritabil de 22 carate, cumpărat de la firma „Ekaterinengold”.
Pictorul Gheorghe Chirovici a executat vitraliile de la cupola turnului central. Cele 13 icoane pe sticlă colorată au fost montate de firma cernăuţeanului Wilhelm Swiderski pe 12 panouri de fier.
Amvonul a fost sculptat din stejar în tâmplăria Mitropoliei. Aurirea stelelor pentru ornarea acoperişului turlelor a executat-o Nichifor Ciobanu cu aur veritabil de la Mitropolie.
Revenind la arhitectura interbelică din Cernăuţi, menţionăm că majoritatea proiectelor au fost întocmite şi planificate de arhitecţii cernăuţeni, adepţi ai şcolii de arhitectură austriacă şi numai în anii 30 – şi a celei de la Bucureşti. Printre ei s-au evidenţiat Tadeus Kossowski, Donnenfeld Samuel, Moritz Elling, Walter Stubchen-Kirchner, Paul Hitzigrath, Alex Wieselberg, Sigmund Wall, Carol Nossek, Vasile Grecul, Iuliu Migula, Constantin Nănescu, Constantin Panaita, Conrad Bitner, Virgil Ionescu, Horia Creangă, A. Ivanov ş. a.
Ca antreprenori la executarea construcţiilor au existat la Cernăuţi o mulţime de firme şi societăţi specializate, deşi la multe şantiere au lucrat şi cunoscute firme din Iaşi, Bucureşti, Caransebeş, Arad ş. a. Dintre cele cernăuţene amintim societăţile de construcţie „Granitul”, „Arboroasa”, „Construcţia”, „Furnica”, „Tehnica”, Sopeco” etc.
În concluzie am dori să menţionăm următoarele lucruri. La prima vedere, ceea ce s-a construit în perioada austriacă, ca volum şi valoare arhitecturală, se plasează în fruntea construcţiilor din perioada administrării româneşti. Totuşi, am dori să nu se scape din vedere faptul că perioada austriacă, ca construcţie şi arhitectură, a durat peste 140 de ani, pe când cea a administrării româneşti – numai 22 de ani. Pentru acest scurt timp, şi mai ales ştiind că această perioadă cuprinde şi câţiva ani de restabilire postbelică şi de gravă criză economică (1929-1933), timp în care nu s-a creat aproape nimic, aportul acestor arhitecţi şi constructori în edificarea oraşului nostru este mai mult decât semnificativ. Aceasta se referă în primul rând la casele de locuit. Faima apartamentelor-lux din acei ani a rămas neîntrecută până astăzi. Nu sunt de neglijat nici noile tendinţe stilistice, ce se impun armonios în aceşti ani în arhitectura oraşului.
Se cere o cercetare şi studiere minuţioasă a întregului fenomen de arhitectură şi construcţie pentru a putea deduce concluzii veridice asupra perioadei puse în discuţie. Cu atât mai mult, cu cât perioada respectivă din acest punct de vedere a fost neglijată complectamente de specialişti.
Astfel în perioada dintre cele două conflagraţii mondiale arhitecţii cernăuţeni au adăugat nu puţine trăsături interesante la imaginea vechiului oraş, dezvoltând armonios bogatul tezaur arhitectonic al aşa numitei perioade austriece. Executate din piatră şi beton, din lemn şi sticlă, originale şi măreţe, aceste lăcaşuri ne slujesc cu devotament şi astăzi. Ca să nu se pieardă legăturile dintre epoci şi mai ales ca vechiul spirit arhitectonic cernăuţean să-şi poată perpetua frumuseţea peste ani, să poată inspira noi generaţii de arhitecţi, trebuie să cercetăm aceste creaţii cu dragoste şi emoţie. Cu ajutorul lor vom vedea mai bine trecutul nostru, vom înţelege mai uşor prezentul şi, cei mai important, vom putea prevedea viitorul oraşului Cernăţi.

Biserica Sf. Nicolai (sf. 6 decembrie 1939)

  Biserica Sf. Nicolai (sf. 6 decembrie 1939). Imagine de epocă  

Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel (sf. 1938)

  Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel (sf. 1938). Imagine de epocă  

Biserica de la Horecea Urbană (sf. 21 noiembrie 1938)

Biserica Sf. Treime de la Clocucica (sf. 1938)

Biserica Sf. Treime de la Clocucica (sf. 1938)

Casă de locuit din str. Holovna, colș cu str. Gogol (1929). Casa e construită pe terenul și fostul sediu al Societății pentru cultura și literatura română în Bucovina)

  Casă de locuit din str. Holovna, colș cu str. Gogol (1929).   Detaliu (observați elementele vegetale în sculptura decorativă exterioară)   

Căminul preoțesc (1929)

Căminul preoțesc după o ilustrată de epocă.
Banca Agricolă (1929)

Palatul grănicerilor (1934)

  Palatul grănicerilor (1934). Intrarea.  


Casă de locuit pe str. Holovna 62-64 (1927)

Planul casei din  str. Holovna 62-64 (1927)

Vilă pe str. Jukov (1925). Proprietatea familiei Grigorovici

Planul vilei din  str. Jukov (1925)

Casă de locuit la intersecția str. Universității și 28 iunie (1933)
Planul casei de locuit din  str. Universității, colț cu str. 28 iunie (1933)  

Model de casă din cartierul vilelor construită  în anii interbelici (str. Ciapaev)  

Planul unei vile construită în anii interbelici


  Model de casă din cartierul vilelor construită în anii interbelici (str. Frunze)  

Casă de locuit din str. Gagarin (1938)

Casă de locuit în str. Gagarin (fosta Casă a Muncii, constr. 1927)

Școală din str. Ceapaev (1935)

Casă de locuit din str. B. Hmelnițki, colț cu str. L. Nolstoi (1936)

Căminul ucenicilor (în stânga imaginii) văzut din turnul Bisericii iezuite (1936)

Cartier construit în anii 30 ai sec. XX (str. Bohomoleț)

  Cartier construit în anii 30 ai sec. XX (str. Gulag-Artemovski)  

Imagini: http://neoromanesc.blogspot.com/search/label/Cernăuţi;
http://gr-czernowitz.livejournal.com/;

Dragoş Olaru.