sâmbătă, 28 decembrie 2013

Bine ai venit la noi, An Nou!


Bine ai venit la noi, An Nou!


Marianna Goncearova
Când cineva sosește în ținutul nostru el trebuie să aibă multă putere și bărbăție pentru a nu înnebuni de impresii. Și chiar când sosește la noi Anul Nou, cred că la fel  e foarte mirat și surprins de o invidie neînțeleasă.
 Problema constă în aceea, că în orașul nostru de frontieră trdin vechime trăiesc în pace și înțelegere românii și evreii, polonezii și ucrainenii, și armenii, și tătarii, și rușii, și chiar familia uzbecă, și chiar corecii, fapt de care îndeosebi ne mândrim.  Aici odată o învățătoare la o adunare a părinților i-a spus unei mame: ”De ce fiica Dumneavoastră mereu se uită cruciș? Ar trebui să-i verificați vederea”. Atunci mama indignată protestează: ”Despre ce vedere vorbiți? Coreci suntem!” Cam așa.
 Toți care vin încoace, rămân aici pe veci. Asta pentrucă așa e locul nostru – de paradis. Nu știu, or fi trăit pe aici îngeri, dar faptul că se primblă deseori pe aici, odihnindu-se de grijile lor, asta e sigur! Oamenii noștri sunt pur și siplu o minune.Dacă lucrează – atunci lucrează. Dacă odihnesc – atunci odihnesc. Nunți – anul împrejur. Copii – școlile supraaglomerate! Sângele așa s-a amestecat că nimeni nu mai poate susține cu siguranță cine și de ce naționalitate este.
Ei, sunt, desigur, și amestecături infernale. Bătrânul nostru orășel din vechime este celebru prin bețivii săi. Deși în număr mic, dar unici.De exemplu, există un bădiță. Cu prenumele, de exemplu, Țirulnic. Pe jumătate român, pe jumătate evreu. Totodată trebuie să menționăm că lui i-au revenit nu chiar cele mai bune jumătăți. Și când este copleșit de un acces de conștiință națională, atunci în interiorul lui se pornește un adevărat război civil. Întrun organism separat. O jumătate dă luptă altei jumătăți. Cei drept, când ele, aceste două jumătăți – românească și evreiască,  pe neașteptate se unesc, atunci ele urlă furioase cu o singură voce: ”Ucraina pentru ucraineni!”
Iar pe peretele casei sale el desenează sârguincios niște simboluri suspecte în formă de fulgere și la diferite niveluri de gravitate. Talentat, câinele! De n-ar bea, ar fi un pictor bun. Rudele sale, și de o parte și de alta, românii și evreii, în astfel de zile se stăruie să nu se certe și să nu se întâlnească cu privirile, le este frică că el ar putea să se năpustească asupra lor cu pogromuri.
În rest – totul e bine. Nu ne arde de politică în orășelul nostru. A venit aici un coreean. Și a început să întemeeze o comunitate coreeană, chipurile,e  o minoritate națională, a început să impună drepturile coreene. Singur s-a proclamat președinte al comunității. Iar la comunitate au aderat încă trei: soția lui Li, specialistă în morcovi rași, și doi feciori, Ciuk și Gek – simpatici, rotungiori la față. A ieșit coreeanul nostru la primărie. Cu o pancartă: adică, dați-mi un sediu pentru comunitatea poporului coreean aici, la voi, la frontiera cu România, cu Moldova și alte ferestre spre Europa. Dar nu i-a acordat nimeni nici o atenție, toți sunt ocupați. Numai Iusuf Batârovici, stimatul și unicul nostru uzbec, înțelept om (dă-i Allah multe zile în viață!) s-a apropiat de el și delicat l-a mustrat: cum nu ți-e rușine, stimate coreean? Uite toți oamenii lucrează, iar tu trândăvești aici. Deci, nu s-a prins acel coreean la noi. S-a dus pe undeva mai departe să facă miting. Noi după aceea o lună am umblat îngrijorați – de ce-a venit el, ce-a vrut?
A trecut pe aici pe la noi un zvon, că s-ar vinde un pichet de grăniceri. La noi doar se vinde orice: uzine, corăbii, tancuri... Se fac reverențe în direcția democrației, se trimit săruturi aeriene, dar singuri în liniște vând, vând, vând... Uite cineva a scos așa un zvon: ”Ați auzit? Vând pichetul”. Poporul nostru e economicos, întreprinzător, bănos, a alergat să se intereseze: dar cu cât? Cu grăniceri sau fără? Și vând cu pichetul și o bucățică de frontieră? Așa un coridoraș. Mic de tot, vre-o douăzeci de centimetri, ca să ajungă pentru o fugă în România și înapoi.
Șeful de pichet, căpitanul Berejnoi (Păstrătorul –  nota traducătorului) cum a observat mulțimea la poartă – apel general pe tot pichetul, a început să-l sune pe general: uite așa și așa, e miting aici, revoluție, numai înțelegi ce vor... Când s-au lămurit i-au alungat pe toți pe la casele lor. Poporul s-a împrăștiat dezamăgit, ar fi dorit nu atât pichetul, cât o cărărușă în România să-și cumpere. Pentru mulți acesta era un vis mai vechi – să aibă și ei o astfel de cărărușă. Și toate pentrucă atunci, când Molotov și Ribbentrop au împărțit pământul ca pe o plăcintă cu mere, despre oameni defel nu s-au gândit, familiile erau despărțite fără multă ceremonie. În România a rămas mama, în Ucraina – copiii, sau de o parte a Prutului un frate, de alta – altul...
Oricum, orașul în care trăim este unic. Prin locurile noastre întotdeauna, - auziți? – întotdeauna trecea drumul din Rusia în Europa și invers. Căile de comerț și de pasageri. Precum și din Rusia în Moldova, în România, spre Marea Neagră... Prin orașul nostru trec toate estafetele, maratoanele, autoraliurile și flacăra olimpică.
Totul s-a amestecat, oamenii de pe diferite meleaguri, care s-au stabilit aici, au învățat unul de la altul numai binele: tradițiile și obiceiurile sale, cum să construiești mai bine, cum să prepari bucate, ce să cânți, în ce să te împodobești, cum să primești oaspeții, au învățat bunele maniere, a petrece sărbătorile naționale, dar principalul, a te bucura de viață. Mai pe scurt, este globalizarea pe un teritoriu mic separat, întrun oraș mic separat. 
Mai menționez una: oamenii pe la noi, la prima vedere, întradevăr sunt puțin ciudați. De exemplu, le place mult să lucreze. Nicăieri nu le place, dar la noi – exact ca furnicile, mai ales să construiască, să înfrumusețeze. Uite Dumneavoastră, când luați concediu, ce faceți? Cumpărați papuci de plajă, șorturi, costum de baie, o colecție de integrame – și fuga la mare. Dar omul nostru ce face? Își ia concediu și fără să tărăgăneze își cumpără imediat un camion de ciment, poate chiar două, un munte de cărămidă, scânduri, butuci și alte materiale de construcție și ridică o casă.
Uite, fie că suntem în concediu, am cumpărat toate cele necesare pentru noul șantier. Seara se învârt împrejurul acestei bogății, își freacă cu nerăbdare mâinile, și întradevăr sufletul vibrează: ”Eh, ce o să mai muncim! Asta o să fie muncă! Mai iute de s-ar face dimineața!”
Și, de ce să o tăinuim, au fost cazuri și nu puține, când omul își pierdea, da, își pierdea răbdarea, nu mai suporta o astfel de tensiune... și începea să lucreze noaptea. Dimineața vecinii se trezeau, iar la dânsul deja era gata cofrajul pentru noua casă iar singur stătea confuz și vinovat. Dar fericit. Rudele și vecinii către el: ”Ei bine, Fedea, tu doar ai promis că noi vom veni să lucrăm la tine, ai promis doar! Noi nu mai avem defel lucru pe lângă casă! Cum ai putut așa?!” Se supără, invidiază... Caută unde ar mai putea munci, cât mai sunt în concediu...
În sfârșit palatul e construit, căsuță de basm, o frumesețe de nedescris, curtea – pavată cu piatră, peste tot flori, lei cu verigi în nas la poartă. Iar singuri cu întreaga familie se stabilesc într-o bojdeucă micuță alături de casa nouă, se retrag și așteaptă, trăgând cu ochiul spre fereastră – nu vin oare încă ospeții. Cum numai apar oaspeții în curte, ei își deschid larg ușile la noua casă – poftim! Intrați! Minunați-vă! Fiți ca acasă! Iată ce frumusețe!
Apoi li se face lehamite, și nu mai pot aștepta un nou concediu, ca să mai construiască o casă sau o nouă fântână să sape, sau un bazin...
Și așa la noi sunt toți. Iar naționalitatea, mai bine zis rădăcinile se pot stabili numai atunci când se sărbătorește ceva. Uite atunci în zori de zi poți auzi cântece în diferite limbi, ale bunicuțelor și ale buneilor, cântece tărăgănate și triste...
Câțiva ani în urmă  s-a stabilit ca vecini chiar o famile de turci. Băieți buni, întreprinzători, coc lavaș armenesc, haceapuri georgian, turte uzbece,croissant francez, pâine cu stafide din Țările baltice, se mai interesau de știe careva tehnologia matzo...
S-au încadrat în cultura noastră foarte repede, și-au făcut prieteni, au învățat să cinstească... Șarlatanii...
Mă sună unul dintre ei la mine acasă, vorbește așa cu întorsături:
 Să trăiți în veci, Marianna-hanum, lumina ochilor soțului tău, stimatului Arcadii Kuzimici, să i se înmulțească zilele pentru binele pe care l-a făcut, când a obținut pentru noi secretul coacerii plăcintuței moldovenești cu stafide și îmletitură!
Marianna-gianâm, dar bărbatul și stăpânul tău, Arcadii-bei, e-e-este acasă? Asta Adam, spune-i că-l sună ca să-l întrebe ceva foarte important, numai nu ne deranja cu întrebările, nu pentru urechile tale proaste, femee...
Adam înseamnă în turcă ”om”.
Da... Minunat, misterios oraș... Hai lăsați! Parcă la noi în Ucraina așa orășel este numai unu? Prin toată țara astfel de orășele sunt risipite cu nemiluita – du-te, trăiește, prietenește, lucrează și sărbătorește. Fiindcă așa e țara noastră – caldă și generoasă. Atâția oameni frumoși și talentați a dăriut lumii.  Dar încă câți va dărui! Așa că noi toți te așteptăm, Anule Nou. Noi avem pentru tine planuri mari. Nu-ți fă griji, la noi aici e un ținut frumos, bun, ospitalier și foarte de nădejde, Oamenii, care trăiesc aici, sunt siguri, că dacă îngerii nu trăiesc aici, atunci, când se odihnesc de grijile lor, adesea la noi pe aici se primblă.

(Traducere din limba rusă – Dragoș Olaru)

vineri, 10 mai 2013


ȚARA SFÂNTĂ
sau 7 zile în care am cunoscut Israelul

ZIUA A TREIA
„Iar a doua zi, care este după vineri, s-au adunat arhiereii și fariseii la Pilat, zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viață: După trei zile Mă voi scula. Deci, poruncește ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină și să-L fure și să spună poporului: S-a sculat din morți. Și va fi rătăcirea de pe urmă mai rea decât cea dintâi. Pilat le-a zis: Aveți strajă; mergeți și întăriți cum știți. Iar ei, ducându-se, au întărit mormântul cu strajă, pecetluind piatra.”
(Matei 27:62-66)
„Și plecand ele, iata unii din strajă, venind în cetate, au vestit arhiereilor toate cele întamplate. Și adunându-se ei împreuna cu bătrâanii și ținând sfat au dat bani mulți ostașilor zicând : Spuneți ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe când noi dormeam. Și de se va auzi aceasta la dregătorul, noi îl vom îndupleca și pe voi fără grijă vă vom face. Iar ei luând arginții au făcut precum au fost invățați. Și s-a răspândit cuvântul acesta între iudei până astăzi”
( Matei 28:11-15)
Dar Maria şedea afară lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea s'a plecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. ,,Femeie, i-au zis ei, pentruce plîngi?” Ea le -a răspuns: ,,Pentrucă au luat pe Domnul meu, şi nu ştiu unde L-au pus. Dupăce a zis aceste vorbe, s'a întors, şi a văzut pe Isus stînd acolo în picioare; dar nu ştia că este Isus.  ,,Femeie, i -a zis Isus, de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I -a zis: ,,Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să -L iau.”  Isus i -a zis: ,,Marie!” Ea s'a întors, şi I -a zis în evreieşte: ,,Rabuni!” adică: ,,Învăţătorule!``  ,,Nu mă ţinea, i -a zis Isus, căci încă nu M'am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”  Maria Magdalina s'a dus, şi a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul, şi că i -a spus aceste lucruri.”
(Ioan 20:11-18)
 „Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucurați-vă! Iar ele, apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui și I s-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: Nu vă temeți. Duceți-vă și vestiți fraților Mei, ca să meargă în Galileea, și acolo Mă vor vedea.”
(Matei 28:9-10)
Astăzi vom fi sub semnul Sfântului Mormânt și Învierii Domnului. Plecăm la Ierusalim. Fiind și cel mai lung drum pe care îl vom face într-o zi începem călătoria mai de vreme ca de obicei. Vreme răcoroasă. 
Începem călătoria printre stropi de ploaie

Primele imagini ale zilei sunt făcute printre picăturile de ploaie căzute pe geamul mașinii.

Litoralul mării Mediterane în apropiere de Haifa

 Litoralul mării Mediterane în apropiere de Haifa
Plecăm spre Tel-Aviv pe autostrada 2, cea care se așterne în imediata apropiere a mării Mediteraniene. De la aeroport în ziua sosirii noastre am ajuns la Haifa cu autostrada 4. În Israel toate drumurile care străbat țara de la nord la sud sunt numerotate cu cifre pare, iar cele care străbat țara de la est la vest – cu cifre impare. La Hadera vedem termoncentrala (mai mult coșurile), care lucrează și produce curent electric pe cărbune importat și care este descărcat în largul mării de pe vapoare ca apoi să fie transportat pe un excalator direct la cuptoarele termocentralei. Coșurile termocentralei nu scoat nici o șuviță de fum deși lucrează non-stop. Astăzi vedem numai nori de ploaie pe deasupra Haderei. Din câte am aflat pe fiecare coș în parte ar fi cate 43 filtre, așa că ce iese afară e doar aer cald! Vrând-nevrând în minte îmi vin imaginile apocaliptice ale uzinelor din estul Ucrainei cu norii de fum asupra orașelor și satelor din împrejurimi.
Coșurile termocentralei de la Hadera

Coșurile termocentralei de la Hadera

Coșurile termocentralei de la Hadera

 Coșurile termocentralei de la Hadera (la stânga în mare - debarcherul maritim de cărbuni) 

În apropierea Tel-Avivului

Cu cât ne apropiem de Tel-Aviv și de mulțimea lui de orașe-satelite soarele începe să-și facă tot mai des prezența.
Tel-Aviv


Tel-Aviv

Tel-Aviv
  Tel-Aviv

Tel-Aviv
De la Tel-Aviv ne îndreptăm spre Ierusalim pe autostrada 1. Treptat intrăm în munții Iudeii. Aflu de la Eli că toată verdeața ce ne înconjoară, pădurile ce acoperă dealurile sunt plantate de mâna omului. După proclamarea statului israelitean (1948) evreii în număr tot mai mare se întorceau în țara lor. Oamenii trebuiau să fie asigurați cu lucru pentru ași putea întreține existența. Primul lucru pe care l-au făcut evreii a fost plantarea acestui ținut, care era de fapt un pustiu cu foarte mici excepții. Al doilea lucru (deși a decurs paralel) pe care l-au făcut evreii a fost săpăturile arheologice, adică scoaterea la suprafață a trecutului acestei țări de mii și mii de ani vechime. 

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1


Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Spre Ierusalim pe autostrada 1

Oraşul Ierusalim este unul dintre cele mai vechi, mai iubite şi mai vizitate oraşe ale lumii. Ierusalimul  este considerat şi numit oraşul sfânt, pentru că în acest oraş, se întălnesc cele trei mari religii ale omenirii: iudaismul, creştinismul şi islamul. Numele original al oraşului – Shalem – apare la începutul Bibliei în cartea Genezei 14,18; depăşind ca vechime 3000 de ani. S-au făcut multe comentarii legate de semnificaţia denumirii oraşului, cum ar fi: Oraşul Armoniei, Oraşul Păcii, Oraşul lui Salem, Locul unde Dumnezeu se va arăta etc.
Ierusalim

Ierusalim

Ierusalim

Sub zidurile Vechiului Oraș

Sub zidurile Vechiului Oraș

O stradă din orașul Sfânt

 O stradă din orașul Sfânt
Mai întâi vizităm Sfântul Mormânt, loc spre care duc acum toate drumurile vechiului Ierusalim. Deși am ajuns relativ destul de vreme lume este multă și suntem nevoiți să așteptăm aproape o oră pentru a ne închina în peștera în care se afla piatra mormântului.
Bisericuța de deasupra Sfântului Mormânt

Lumină divină

Sfeșnice 

Candele la intrarea în bisericuța Sfântului Mormânt
Intrarea în biserica mare de la Sfântul Mormânt

Intrarea în biserica mare de la Sfântul Mormânt

Aici se așteaptă la intrarea în bisericuța Sfântului Mormânt

 Întrarea în bisericuța Sfântului Mormânt 

 Întrarea în bisericuța Sfântului Mormânt 

 Întrarea în bisericuța Sfântului Mormânt 


 Întrarea în bisericuța Sfântului Mormânt 

 Întrarea în bisericuța Sfântului Mormânt 

Lumina sfântă
La ieșire sunt învăluit de emoțiile ce m-au copleșit și simt nevoia acută de a mă sprijini de brațul cuiva din apropiere... Este Eli, care simte emoțiile mele și se lasă frățește îmbrățișat de păcătosul de mine...
În fața bisericuței ridicate deasupra mormântului îngenunchem la Piatra ungerii pe care a fost uns trupul Mântuitorului după ce a fost dat jos de pe cruce. Avem timp să ne închinăm și la icoanele din marea biserică a Sfântului Mormânt cu paraclisele închinate momentelor premergătoare răstignirii.
Lumânări pentru pomenirea  morților

La Piatra ungerii

Cupola bisericii Sfântului Mormânt

 Altarul bisericii Sfântului Mormânt 


La icoane

 Icoană din biserica Sfântului Mormânt 

Cupola bisericii Sfântului Mormânt

Un paraclis din biserica Sfântului Mormânt

Un paraclis din biserica Sfântului Mormânt

Lumânări pentru sănătatea celor vii


La ieșirea din biserica Sfântului Mormânt

Un alt obiectiv religios la care dorim să ajungem este Zidul Plângerii – locul cel mai sfânt din Ierusalim pentru evrei. Zidul plângerii este de fapt o rămăşiţă a primului templu evreesc construit de regele Solomon. Aici vin evreii din toata lumea, pentru a se ruga, considerând că este locul în care îl întâlnesc pe Dumnezeu. Deși era zi de Șabat ne-am încumetat să facem câteva poze la Zidul plângerii, atrăgând astfel atenția evreilor ortodocși, care se abțin de la orice activitate care este considerată muncă de către codul religios Halaha. Credincioşii pun în spaţiile din zid bilete în care îşi scriu dorinţele şi tot aici se roagă. De două ori pe an, înainte de Paşte şi de Anul Nou evreiesc, bilețelele sunt scoase şi îngropate pe Muntele Măslinilor.
Zidul Plângerii - locul cel mai sfânt pentru evrei din Ierusalim

 Zidul Plângerii - locul cel mai sfânt pentru evrei din Ierusalim  
La Zidul Plângerii

La zidul Plângerii


Ierusalimul văzut de la Zidul Plângerii

 Ierusalimul văzut de la Zidul Plângerii
Admirăm apoi în liniște orașul vechi cu lumea lui multicoloră și mai ales magazinele cu variate mărfuri, destinate milioanelor de turiști, care vin încoace în fiecare an. La ieșirea din poarta vechiului Ierusalim ne prinde o ploiță rece, ce face să ne ascundem într-o sală de expoziție de artă modernă. Sunt de fapt niște butikuri în fața cărora se practică aceste expoziții.







După ce mai facem ceva cumpărături pornim din nou la drum. Următorul nostru obiectiv este Marea Moartă.












Treptat ce ne despărțim de Ierusalim ne despărțim și de lumea vegetală. Începe o altă viață, viața deșertului, fascinanată și ea de o frumusețe aparte. De la Ierusalim, situat în munții Iudeei, la o altitudine medie de 800 metri ne coborâm treptat spre marea Moartă ca să ajungem la punctul cel mai de jos, la altitudinea de - 411 metri sub nivelul mării. 








În drum vom vedea un semn rutier, care indică în apropiere biserica ridicată pe locul unde a avut loc acțiunea cunoscutei parabole bibilice despre viața veșnică și aproapele tău și din care trebuie să înțelegem că aproapele nostru este cel care are nevoie de ajutorul nostru și pe care nu trebuie să-l căutăm numai printre credincioși sau numai printre necredincioși, el se află atât printre fii lui Dumnezeu, cât și printre copiii lumii acesteia, cu care nu avem nici o comuniune spirituală.

Parabola Bunului Samaritean
Un învăţător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus şi I-a zis: „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea?” El a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus, „fă aşa, şi vei avea viaţa veşnică.” Dar el, care voia să se îndreptăţească, a zis lui Isus: „Şi cine este aproapele meu?”
 Isus a luat din nou cuvântul şi a zis: „Un om se cobora din Ierusalim la Ierihon. A căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat şi l-au lăsat aproape mort. Din întâmplare, se cobora pe acelaşi drum un preot; şi, când a văzut pe omul acesta, a trecut înainte pe alături. Un levit trecea şi el prin locul acela; şi, când l-a văzut, a trecut înainte pe alături. Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i  s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a  îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: „Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.” Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” „Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. „Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus.
(Luca 10, 25 – 37)
E de fapt învățătura (parabola) zilei. Eli mai spune că de fapt e miezul întregii filosofii umane. Ce mai pot adăuga eu...
La nivelul mării, punctul 0

La nivelul mării, punctul 0

La nivelul mării, punctul 0

La nivelul mării, punctul 0

Marea Moartă ne întâlnește cu o temperatură a aerului de 28 grade (la Ierusalim cred era nu cu mult peste 10 grade). Acest țărm aproape lipsit de viață este scena pe care s-a petrecut istoria biblică a soției lui Lot. Privind înapoi, spre prăpădul ce lovise Sodoma și Gomora cu foc și pucioasă, femeia a fost pe loc transformată în stâncă de sare. Unii arheologi consideră că cele 2 cetați zac și astăzi sub apele puțin adânci din zona de sud a mării.
La orizont - marea Moartă


Plantații de palmieri (curmale) pe malul mării Moarte




 

Marea Moartă – de fapt un lac interior –  este imparțită în două de peninsula El Lisan : partea din nord este mai mare și mai adâncă (400 m), iar cea sudică – adâncă în medie de numai 6 m. Apa Iordanului și a altor râuri mai mici se evaporă rapid în arșița zilelor de vară, în care temperatura trece de 50 de grade, lăsând pe fundul lacului resturi de argilă, nisip, sare și ghips. În iernile foarte umede în Marea Moartă zilnic se varsă 6 milioane tone de apă. In lipsa evaporării, nivelul lacului ar fi crescut cu circa 3 m în fiecare an. De la inceputul secolului XX însă, nivelul apei a scăzut, în parte ca urmare a climei în schimbare, dar și din cauză că Israelul și Iordania scot apa pentru irigații din Iordan și din celelalte râuri care se varsă în lac.
Trecem prin apropierea peșterii de la Qumran (2 km de la șosea), unde s-au descoperit (din întâmlare de către un cioban arab) în 1947 documente, vase de lut, resturi ale unei culturi materiale care totalizează în jur de 40.000 de fragmente de suluri de piele cu o vechime de peste 2000 de ani.
Drumul ce duce la peștera de la Qumran
Ne scăldăm la stațiunea Ein Ghedi din partea nordică a mării, o adevărată oază creată mai mult prin munca omului.
Stațiunea Ein Ghedi

Stațiunea Ein Ghedi

Stațiunea Ein Ghedi

Marea Moartă la Ein Ghedi



Marea Moartă la Ein Ghedi (la orizont - Iordania)  

Marea Moartă la Ein Ghedi

Stațiunea Ein Ghedi
De aici continuăm spre sud până la Ein Bokek, unde luăm masa și facem cumpărături la un magazin (shopping center) specializat în cosmetica și farmaceutica produsă din minereurile curative ale mării Moarte.
Shopping Center
O pleiadă largă de hoteluri sunt disponibile lângă Shopping Center, de la intimul Le Meridien Dead Sea Hotel la luxuriantul Le Meridien Dead Sea Hotel pe care încercăm să le fotografiem din mersul automobilului. 














De aici facem cale întoarsă spre casă (Haifa). La o distanță de 25 km spre vest de Marea Moartă trecem pe la periferia orașului Arad, situat în apropierea muntelui Masada. Orașul vechi biblic Tel Arad (ruinele lui) se află cam la 8 km de cel nou, care a primit statutul de oraș abia în anul 1995.
Ultimele imagini de la marea Moartă

Ultimele imagini de la marea Moartă


Ultimele imagini de la marea Moartă




Orășelul Arad
E un frig  și un vânt pătrunzător de ni se pare că ar putea cădea în orice moment lapoviță sau ninsoare. Cu cât ne îndepărtăm de podișul muntos al Iudeii temperatura aerului se ridică ca treptat să ajungem la cea normală ”de acasă” de 18-22 grade. Ne întoarcem pe autostrada 6, unicul drum din Israel cu taxă.  
În drum spre casă

În drum spre casă

În drum spre casă

Lumină divină
 

Drumul e destul de anevoios, câteva ploi puternice mai potolesc goana automobilului. Este vreme pentru discuții și meditații asupra celor văzute. Prietenul nostru Eli este un excelent cunoscător al istoriei Israelului și nu numai. Cunoaște multe (mult mai multe decât noi) și din istoria Europei și îndeosebi a României. E o plăcere să-l ai ca interlocutor. Ajungem la hotel târziu în noapte, însă suntem puțin mâhniți că trebuie să ne despărțim. Noapte bună. Pe mâine.